duminică, 10 ianuarie 2010

curs psihiatrie MM


PSIHOPATOLOGIE ŞI PSIHIATRIE
Curs 01-I
 
 

Manuale:
-          pentru semestrul 1: Psihiatrie – V. Predescu, Bucureşti, Editura Naţional
-          pentru semestrul 2: Psihiatrie – Marie-Jean Georgescu, Bucureşti, Editura Naţional


SEMIOLOGIE


Generalităţi
 Semiologia reprezintă studiul simptomelor şi a tulburărilor psihice; stabileşte condiţiile, succesiunea, interdependenţa şi dinamica tulburărilor mentale.
Diferenţiere semne – simptome: semnele sunt obiective şi reprezintă ceea ce vedem la pacienţi; simptomele sunt subiective şi reprezintă ceea ce declară pacienţii că simt.

În funcţie de intensitatea simptomelor, tulburările psihice se clasifică în:
·         tulburări nevrotice
·         tulburări psihotice
·         tulburări datorate nedezvoltării
·         demenţe.
Mai frecvente sunt primele două tipuri; tulburările datorate nedezvoltării şi demenţele implică pierderea bagajului noţional.

Procesele psihice
·         de cunoaştere: senzaţiile, percepţia, atenţia, memoria, gândirea, limbajul, imaginaţia;
·         afective şi trebuinţe: stabilesc raportul subiectiv între individ şi realitatea obiectivă;
·         voinţa şi activitatea: prin ele se realizează acţiunile, în conformitate cu scopurile stabilite în mod conştient.


A. Semiologia proceselor de cunoaştere

Senzaţia
·         act psihic elementar, monomodal
·         realizează imaginea singulară a unei însuşiri a obiectelor şi fenomenelor lumii înconjurătoare.
·         se datorează acţiunii obiectelor şi fenomenelor asupra organelor de simţ.
·         evidenţiază proprietăţile elementare ale materiei (formă, mărime, greutate, culoare, miros, gust)
·         reprezintă izvorul iniţial al tuturor informaţiilor
·         sunt imagini subiective ale lumii obiective
·         imaginea reflectată devine element de conştiinţă al subiectului – de ordin ideal

Particularităţile senzaţiilor
·         instrumente de reflectare nemijlocită a lumii materiale prin sistemul analizatorilor, asupra cărora acţionează direct
·         reprezintă reflectarea, pe plan ideal, a proprietăţilor separate ale obiectelor şi fenomenelor concrete

Percepţiile
·         sunt procese senzoriale elementare
·         se disting prin sintetism, unitate, integritate
·         redau realitatea obiectivă în imagini de ansamblu
·         multimodale: reflectarea în condiţii de simultaneitate, succesiune, însuşiri multiple ale obiectelor lumii externe
Percepţia presupune raporturi între:
·         calităţile obiectelor şi
·         condiţiile subiective (interne) ale individului (trebuinţe, interese, experienţă)
·         percepţia include însuşirile generale şi esenţiale ale lucrurilor
·         constituirea percepţiei se face după vârsta de 3 luni
·         percepţia auditivă apare în primul an de viaţă.


Psihopatologia senzorialităţii
·         tulburări cantitative
·         scăderea pragului senzorial determină o suprasensibilitate la stimuli (subliminali), rezultând hiperestezia senzorială
·         apare în surmenaj, suprasolicitare fizică şi psihică
·         în afecţiuni nevrotice: distimie, tulburarea depresivă, tulburarea anxioasă

Cenestopatiile
·         termen introdus de Dupré
·         formă aparte de hiperestezie
·         tulburare conştientă a senzaţiilor şi percepţiei interoceptive şi proprioceptive
·         senzaţii penibile, difuze, cu sediu variabil
·         apar fără nici o modificare organică evidenţiabilă
·         apar în anumite tulburări nevrotice
·         cenestopatii frecvente: amorţeala mâinilor, cefaleea „migratoare“, senzaţia de nod în gât şi sufocare

·         ridicarea pragului senzorial determină hipoestezia: scăderea receptivităţii la diverşi stimuli
·         apare în: stări reactive acute (post-traumatice)
·         inducţie hipnotică
·         stări conversive
·         schizofrenie (unde apare, la extrem, anestezia psihică)

Iluziile. Tulburări calitative
·         percepţia deformată a unor obiecte sau fenomene existente în realitate
·         H. Ey: iluzia este, în general, o eroare cognitivă sau perceptivă
·         apar la normal, datorită distanţei, luminozităţii sau a stărilor afective speciale
·         iluziile fiziologice, optico-geometrice
·         persoanele corectează uşor eroarea

Iluziile vizuale
·         cele mai frecvente
·         metamorfopsii: impresia de deformare a obiectelor şi a spaţiului perceput
·         micropsia: obiecte percepute mai mici (de obicei apar în patologia organică cerebrală)
·         macropsii: obiecte percepute mai mari
·         dismegalopsii: obiecte percepute alungite sau lărgite – apar mai ales în intoxicaţiile cu diferite substanţe
·         porropsia: obiecte percepute mai apropiat sau mai îndepărtat
·         callopsia: obiecte percepute înfrumuseţat
·         pareidoliile: percepţii deformate, intens anxiogene; interpretarea imaginii ce poate oferi percepţiei patologice un mare grad de bogăţie şi de vivacitate („perceperea“ de fiinţe ameninţătoare în desenul parchetului, al covorului, al perdelei etc)

Falsele recunoaşteri
·         identificarea greşită a diverselor persoane
·         diferită de confuzia de persoană
·         apare în: episoade maniacale, stări confuzive, sindrom Korsakov
·         varianta particulară: déjà vu, déjà connu, déjà vecu sau, invers, jamais vu, jamais connu, jamais vecu
·         în sindromul de derealizare, depersonalizare; în patologia de lob temporal

Iluzia sosiilor (mai ales în demenţă)
·         persoane care seamănă atât de mult, încât nu pot fi deosebite
·         persoana cunoscută nu este identificată, pacientul consideră că este doar asemănătoare cu ea
·         persoanele cunoscute sunt multiplicate
·         sentimentul că persoanele apropiate au fost substituite în scop ostil
·         schizofrenie


Iluziile auditive
·         impresia că anumite sunete sunt mai apropiate, mai puternice, mai distincte sau dimpotrivă – discrete, estompate, îndepărtate
·         sunete reale (bătăile ceasului, picuratul apei de la robinet) sunt percepute drept cuvinte injurioase

Iluziile gustative şi olfactive
·         se deosebesc greu de halucinaţiile gustative şi olfactive
·         perceperea eronată a gustului sau mirosului normal al diferitelor substanţe sapide sau odorifice
·         apar în leziunile de lob temporal



Iluziile viscerale sau interoceptive
·         perceperea eronată a funcţiilor unor organe sau aparate
·         modificări de schemă corporală: perceperea denaturată a formei, mărimii, greutăţii şi poziţiei propriului corp
·         transpoziţia părţilor corpului, micşorarea sau mărirea lor
·         apar în schizofrenie.



PSIHOPATOLOGIE ŞI PSIHIATRIE
Curs 02-I

 



Agnoziile

(apar ca simptom în psihiatrie, dar au cauză neurologică – leziuni de centri nervoşi în sistemul nervos central)
  • defect de integrare gnozică (de transformare a excitaţiei în senzaţie şi a acesteia în imagine perceptivă), datorită lezării centrilor de integrare
  • se pierde capacitatea de a recunoaşte obiectele după calităţile lor senzoriale

Agnozia vizuală

  • Cecitatea psihică: tulburarea recunoaşterii semnificaţiei obiectelor, imaginilor, persoanelor, deşi vederea este intactă şi conştienţa este clară.
  • bolnavul nu recunoaşte obiecte sau persoane
  • mişcarea sau contextul pot contribui la recunoaştere
  • apare în leziunile de lob occipital, mai ales stâng

Agnozia obiectelor animate

  • Prossopagnozia: bolnavul nu recunoaşte persoane foarte cunoscute sau nu se recunoaşte pe sine în oglindă
  • apare în leziunile de emisferă dreaptă
  • Agnozia culorilor: tulburarea clasificării culorilor, însoţită de amnezia numelui acestora
  • apare în leziunile emisferei stângi

Agnozia simbolurilor grafice

  • cecitatea verbală
  • imposibilitatea înţelegerii limbajului scris (alexia) – citeşte fiecare cuvânt, dar nu integrează sensul în frază
  • imposibilitatea scrierii cuvintelor (agrafia)
  • sesizarea primelor cuvinte din frază cu omiterea celorlalte (dislexie)
  • nerecunoaşterea cifrelor (alexia cifrelor)
  • apar în leziuni parietale posterioare şi occipitale (de graniţă parieto-occipitală)

Agnozia spaţială

  • tulburarea percepţiei spaţiului
  • pierderea posibilităţii de apreciere a distanţelor
  • pierderea posibilităţii de localizare a obiectelor
  • pierderea posibilităţii de comparare a mărimii şi formelor
  • apare ca urmare a leziunilor la nivel de lob parietal

Agnozia auditivă

  • surditatea psihică
  • incapacitatea de a identifica sunete, zgomote sau cuvinte (surditate verbală)
  • incapacitatea de a identifica melodii (amuzie)
  • se păstrează posibilitatea de recunoaştere a ritmului, intensităţii şi a localizării
  • apar în leziunile bilaterale de lob temporal; pot însoţi mai ales crizele convulsive

Agnozia tactilă

  • incapacitatea de a recunoaşte forma şi volumul obiectelor – amorfognozie
  • incapacitatea de a recunoaşte obiectele în totalitate prin explorare tactilă – astereognozie
  • apare în leziunile de lob parietal

Halucinaţiile

  • percepţie fără obiect de perceput (H. Ey)
  • H. Ey observă că definiţia explică halucinaţia prin eroarea fundamentală de percepţie pe care o creează
  • halucinaţiile se însoţesc de grad de convingere mare – pacientul este convins de veridicitatea, de autenticitatea lor şi de faptul că trebuie să le dea curs (asemeni ideilor delirante)
  • constituie o urgenţă psihiatrică majoră!

Halucinaţiile funcţionale (stadiu intermediar)
  • excitanţi obiectivi determină apariţia unor percepţii false:
  • zgomotul de roţi este perceput în două moduri concomitent: zgomot de roţi şi cuvinte injurioase, ameninţări
  • ele persistă atâta timp cât persistă şi excitantul real
  • diferă de iluzii
  • pot avea caracter pasager

Halucinoidele (stadiu intermediar)
  • fenomene halucinatorii situate între reprezentările vii şi halucinaţiile vagi
  • nu izbutesc să convingă bolnavul asupra existenţei lor
  • sunt forme prehalucinatorii
  • apar în perioada de dezvoltare a halucinaţiilor şi, mai rar, în cea de ştergere

Imaginile eidetice

  • reproiectări în exterior ale imaginilor unor obiecte sau fiinţe care au o forţă vie
  • sunt strâns legate de trăiri afective intense şi apropiate de prezent ca desfăşurare în timp
  • halucinaţii hipnagogice (în tranziţia de la veghe la somn)
  • halucinaţii hipnapompice (în tranziţia de la somn la veghe)
  • pot să apară la normal

Halucinozele

  • halucinaţii a căror semnificaţie patologică poate fi recunoscută de pacient (voci care discută despre el etc.)
  • adoptă faţă de ele o atitudine critică
  • caută să le verifice autenticitatea
  • apar la persoane cu defecte de analizator
  • apar în stări toxice şi infecţioase; secundar consumului de alcool
  • apar în psihozele delirant halucinatorii
  • se pot croniciza

Halucinaţiile propriu-zise psihosenzoriale

  • tulburări de percepţie ce corespund integral definiţiei.

  • Caracteristici:
  • proiecţie spaţială situată în spaţiul campin sau extracampin (ex: „violul de la distanţă“)
  • convingerea pacientului asupra „realităţii“ lor
  • percepute prin modalităţile senzoriale obişnuite (exteroceptive, interoceptive, proprioceptive) şi pe căile senzoriale normale
  • grad de intensitate variabil (discret sau intens anxiogene)
  • claritate diferită (voci „şoptite“ sau „puternice“)
  • complexitate variabilă (de la simple zgomote la adevărate discursuri)
  • durată variabilă (de la câteva secunde sau minute la ore în şir), intermitente sau continue
  • rezonanţă afectivă (dacă vocea „comentează“ acţiunile bolnavului): iniţial anxiogene, apoi fără participare afectivă
  • natura senzorială: exteroceptive (auditive, vizuale, olfactive, gustative, tactile); interoceptive (viscerale), proprioceptive (motorii, kinestezice)

Halucinaţiile exteroceptive

Halucinaţiile auditive

  • pe primul loc ca frecvenţă la adult
  • situate cel mai des în câmpul auditiv perceptibil
  • intensitate variabilă
  • complexitate variabilă: elementare (foneme – fâşâituri, pocnituri), comune (sunete, paşi), verbale (complexe)
  • continuitatea: episodice sau continue
  • ecoul afectiv: favorabile (comentative), defavorabile (comentative sau imperative)
  • urgenţă psihiatrică
  • pot fi concordante (în tulburarea afectivă) sau neconcordante (în schizofrenie) cu starea afectivă
  • apar în schizofrenie, în tulburările afective

Halucinaţiile vizuale

  • percepţii ale unor obiecte, fiinţe, imagini inexistente în realitate în acel moment (adesea cu conţinut mistic)
  • mai frecvente la copil
  • monocromatice sau policromatice
  • percepute cu un ochi sau cu ambii
  • ocupă tot câmpul vizual sau pot fi scotom (cel mai frecvent – scotomul central Morel: pacientul vede ca pe lângă un tub astupat)
  • proiecţia spaţială: campină sau extracampină
  • complexitatea: elementare (fosfeme), puncte complexe (figuri, obiecte, fiinţe), scenice – statice (panoramice) sau cinematografice (în mişcare)
  • durata: permanente sau episodice
  • tonalitatea afectivă – în funcţie de conţinut
  • apar în schizofrenie, în sevrajul alcoolic

Halucinaţiile autoscopice

  • realizează imagine dublă
  • bolnavul percepe propriul corp sau părţi din el proiectate în afară
  • după apariţie, pot fi: episodice (câteva secunde) sau persistente, continue
  • corpul perceput poate fi identic sau modificat (urâţit, înfrumuseţat)
  • mai rar întâlnite

Halucinaţiile olfactive şi gustative

  • au caracter secundar
  • apar după alte tulburări de percepţie
  • sunt greu de separat, deoarece substanţele sapide sunt şi odorifice
  • gusturi sau mirosuri cel mai frecvent neplăcute, dar şi plăcute
  • apar frecvent în afecţiuni organice, dar şi în schizofrenie

Halucinaţiile tactile

  • impresia de atingere a suprafeţei cutanate
  • percepute continuu (în reţea) sau discontinuu (punctiform)
  • la suprafaţă (epidermice) sau în profunzime (hipodermice)
  • parazitoze halucinatorii (perceperea de insecte care infestează suprafaţa pielii sau pătrund pe sub piele) – foarte rar întâlnite de sine-stătătoare
  • frecvent în dependenţa alcoolică
  • mai frecvente la femei

Halucinaţiile interoceptive (viscerale)
  • senzaţia existenţei unor fiinţe în corp; a schimbării poziţiei unor organe; a obstruării sau a perforării lor
  • frecvent cu localizare genitală
  • senzaţia de violare directă sau de la distanţă
  • manifestări halucinatorii în patologia schemei corporale (membrul-fantomă la amputaţi)

Halucinaţiile proprioceptive

  • motorii sau kinestezice
  • impresia de mişcare sau deplasare a propriului corp
  • apar în sindromul de automatism mental Kandinski-Clerambault (în schizofrenie)

Pseudohalucinaţiile (halucinaţiile psihice)
  • autoreprezentări aperceptive (nu au caracter psihosenzorial – „vede cu ochii minţii“)
  • Caracterizate prin:
  • incoercibilitate (adevăr imposibil de combătut, căruia nu trebuie să i se demonstreze veridicitatea)
  • automatism
  • exogenitate – sunt impuse din afară
  • se vorbeşte despre „voci“ sau „vedenii“ stranii, speciale
  • nu se proiectează în afară, ci se petrec în minte
  • sunt percepute de analizatori speciali
  • sunt „făcute“, „provocate“ din afară – caracter impus
  • respectă aceleaşi modalităţi senzoriale

Pseudohalucinaţiile auditive

  • voci interioare „ecou“
  • sonorizarea gândirii
  • tranzitivism: alţii pot descoperi, auzi sau ghici gândurile bolnavului
  • sunt auzite cu „urechile minţii“
  • i se pot impune gândurile prin telepatie, sugestie, unde

Pseudohalucinaţiile vizuale

  • percepute ca imagini izolate sau ca scene panoramice
  • conţinut variat: plăcut, neplăcut, terifiant, insultător
  • apar în spaţiul subiectiv
  • sunt văzute cu „ochii minţii“, cu ochii „interiori“
  • fac parte din sindromul de automatism mental Kandinski-Clerambault

Pseudohalucinaţiile gustative şi olfactive

  • apar de fiecare dată alături de halucinaţiile gustative şi olfactive
  • apar mai ales în cadrul organicităţii
  • pseudohalucinaţiile tactile: senzaţii penibile provocate de la distanţă
  • localizate cel mai des în sfera genitală

Pseudohalucinaţiile interoceptive

  • asemănate cu „lipsa libertăţii interioare“
  • bolnavul are senzaţia că este posedat de animale, de spirite
  • se localizează în diverse organe şi determină simptomatologie specifică
  • individul acţionează după cum îi cere acea „fiinţă străină“

Pseudohalucinaţiile motorii (kinestezice)
  • perceperea unor mişcări impuse
  • au caracter imaginar
  • se întâlnesc destul de rar

  • toate tulburările de percepţie se asociază între ele: halucinaţii plurisenzoriale


PSIHOPATOLOGIE ŞI PSIHIATRIE
Curs 03-I

 



Atenţia

  • funcţie psihică bazală care realizează orientarea şi concentrarea selectivă a activităţii psihice asupra unui grup de elemente sau fenomene
  • tipuri: involuntară: stimuli ce apar brusc; noutate informaţională; organism nepregătit; voluntară: susţinută de efort voliţional; habituală: de pregătire, de aşteptare

Psihopatologia atenţiei


Disprosexiile

  • Hiperprosexii: exagerarea orientării selective a activităţii de cunoaştere; în episoadele expansive, intoxicaţii uşoare, hipocondrie
  • Hipoprosexii: diminuarea orientării selective a activităţii de cunoaştere; în surmenaj, anxietate, depresie, oligofrenie, demenţă
  • aprosexia: dispariţia oricărei activităţi psihice; numai în stările comatoase

Memoria

  • proces psihic al orientării retrospective realizat prin fixare (întipărire), conservare (păstrare) şi reactualizare (evocare)
  • oglindeşte experienţa anterioară
  • constituie rezervorul gândirii şi imaginaţiei
  • suportul forţei cognitive a individului
  • strâns corelată cu procesele afective

Procesele memoriei

  • memorarea: transformări menite să asigure fixarea informaţiei pe suporturi adecvate; factori obiectivi: volumul, natura materialului, gradul de organizare, gradul de omogenitate a materialului, semnificaţia materialului; factori subiectivi: starea fiziologică, motivaţia, gradul de tensiune afectivă, vârsta
  • păstrarea
  • reactualizarea

Tipuri de memorie

  • Imediată: reproducerea sau recunoaşterea unui material până la 10 secunde de la momentul prezentării
  • Recentă: reproducerea sau recunoaşterea are loc la un interval mai mare de 10 secunde de la prezentare
  • A evenimentelor îndepărtate (memoria de lungă durată): evenimentele trăite de la începutul vieţii şi până în prezent

Dismnezii cantitative

  • Hipermnezii: scăderea în diferite grade a forţei mnezice
  • în surmenaj, involuţie, oligofrenie, depresie
  • Amnezii: prăbuşirea forţei mnezice; pot fi parţiale sau totale (în stările comatoase), retrograde şi anterograde
  • amnezii anterograde (de fixare)
  • se referă la imposibilitatea memorării evenimentelor de la îmbolnăvire spre prezent; sunt mai frecvente
  • scade capacitatea de fixare
  • nu se poate evoca un eveniment recent
  • apar în: sindromul Korsakov, stări confuzive, stări reactive (în situaţii traumatice majore, de masă)
  • amnezia retrogradă (de evocare):
  • progresiv dinaintea bolii spre trecut
  • destructurarea nu este atât de accentuată
  • amnezia antero-retrogradă: punctul esenţial este cel al îmbolnăvirii; apare mai frecvent în tumori, leziuni cerebrale
  • Legea lui Ribot: regresiunea memoriei: vizează fenomenul uitării. Uitarea se face de la prezent spre trecut, de la complex spre simplu, de la abstract la concret
  • Amnezii totale: în come
  • Amnezii parţiale (par a fi hipomnezii):
  • lacunară: hiatus mnezic; în tulburările de conştienţă, traumatismele cranio-cerebrale (TCC), epilepsie, beţia patologică
  • tardivă: legată de o tulburare de conştienţă; apare progresiv; în demenţe, epilepsie
  • electivă (tematică): înregistrare voluntare bine efectuată, recunoaştere imposibilă; influenţată de stările afective negative (posttraumatic)

Hipermneziile
  • evocări exagerate, tumultuoase, îndepărtează individul de la preocupările sale de moment
  • apar la normal, în intoxicaţii; în episodul maniacal
  • hipermnezii selective: la paranoici, în intoxicaţii; bolnavul îşi mobilizează toată forţa mnezică pentru tema pe care o are în minte: procurarea „actelor doveditoare“ pentru a demonstra urmărirea etc., procurarea drogului.
  • mentismul: derulare cu caracter tumultuos, caleidoscopic şi incoercibil a ideilor şi amintirilor
  • Alte hipermnezii:
  • tematică: afectogenă
  • autistă: în schizofrenie
  • mecanică, fără înţelegerea datelor (în oligofrenie)
  • oneiroidă: în toxicomanii
  • viziunea retrospectivă: derularea fulgerătoare a întregii vieţi în ultimele câteva clipe dinainte de moarte

Tulburările calitative – paramneziile

·         amintiri deformate, false fie sub aspectul desfăşurării cronologice, fie sub aspectul lipsei legăturii cu realitatea obiectivă trăită de pacient

Tulburări ale sintezei mnezice imediate
·         adevărate iluzii de recunoaştere, evocări eronate ale unor evenimente trăite în realitate, dar care nu sunt încadrate în timpul şi spaţiul real sau nu sunt recunoscute ca trăite sau netrăite. Tipuri:
·         Criptomnezia: nerecunoaşterea ca fiind străin un material citit sau auzit în realitate; bolnavul îl consideră a fi propriu. Apare în schizofrenie, demenţă, TCC
·         Înstrăinarea amintirilor: scade capacitatea discriminatorie între evenimentele proprii şi cele străine; bolnavul îşi crede auzite sau văzute propriile evenimente trăite; apare în demenţe
·         variante: falsa recunoaştere, iluzia de recunoaştere, paramneziile de reduplicare (bolnavul crede că o persoană a fost multiplicată în mai multe exemplare, cu un anumit scop)

Tulburările rememorării trecutului – allomnezii
  • sunt falsificări mnezice retrospective sau reproduceri ale unor evenimente reale din trecut, pe care le situează în prezent
  • Pseudoreminiscenţe: reproduceri ale unor evenimente reale din trecut, pe care le trăieşte ca evenimente prezente. Apar în sindromul amnestic, în demenţe.
  • Confabulaţii (halucinaţii de memorie): reproducerea unor evenimente imaginare. Pot fi: mnestice (umplerea golurilor de memorie cu lucruri imaginare, dar plauzibile), fantastice (descriu lucruri neplauzibile), onirice (ca scenele de vis)
  • Ecmnezia: tulburare globală de memorie, cu întoarcerea întregii personalităţi în trecut; apare în stadiile tardive de demenţă
  • Anecforia: posibilitatea reproducerii unor amintiri pe care le crede uitate;
  • posibilă dacă se sugerează unul sau mai multe elemente
  • apare în surmenaj şi în afecţiuni deteriorative

 

 

Gândirea

  • proces central al vieţii psihice, ce asigură distincţia între esenţial şi fenomenal în ordinea ideilor şi lucrurilor, dar şi edificarea relaţiilor dintre ele, intercondiţionarea lor
  • operaţiile gândirii:
  • analiza: separarea mentală a părţilor componente ale obiectelor şi fenomenelor
  • sinteza: reunirea mentală într-un ansamblu unitar a părţilor componente
  • comparaţia: distingerea asemănărilor şi a deosebirilor dintre obiecte şi fenomene
  • abstractizarea: extragerea unei însuşiri esenţiale a obiectului, făcând abstracţie de restul trăsăturilor sale
  • concretizarea: conceperea obiectului în toată varietatea trăsăturilor sale
  • generalizarea: ridicarea de la reflectare a unui obiect la o categorie de obiecte, pe baza unor elemente comune şi esenţiale

  • cuvântul: elementul esenţial în toate operaţiile gândirii; achiziţionează, păstrează, vehiculează informaţia
  • noţiunile se exprimă printr-o varietate de cuvinte
  • judecăţile oglindesc raportul dintre obiecte şi fenomene
  • raţionamentul: alcătuit din judecăţi; are o structură şi o funcţie logică

Asociaţiile

  • legături temporare între noţiuni, între ideile în permanentă desfăşurare
  • mecanismele (multiple şi progresive) formării asociaţiilor
  • contiguitate: asociaţii în plan ideatic între obiecte şi fenomene care sunt reprezentate succesiv, coexistând în timp şi spaţiu (mecanism predilect în schizofrenie şi oligofrenie)
  • asemănare: pe baza asemănării cuvintelor respective, fără legătură logică; forme particulare: rima şi asonanţa (mecanism predilect la maniacali)
  • contrast: asocierea de noţiuni cu caracter opus (bine-rău)
  • cauzalitate: cel mai complex şi cel mai frecvent; se stabileşte legătura cauzală între fenomen şi cauza sa


PSIHOPATOLOGIE ŞI PSIHIATRIE
Curs 04-I

 



Tulburările gândirii


1. Tulburări predominant formale

a) Tulburări în discursivitatea gândirii

Tulburările ritmului
Accelerarea ritmului ideativ
  • viteza perturbată de înlănţuire a ideilor – tahipsihie
  • succesiune rapidă de idei: apare la oamenii antrenaţi, cu elan creator. Gândirea este ingenioasă şi cu un bun randament.
Accelerarea patologică a ritmului ideativ
  • înlănţuirea tumultoasă, creşterea numărului asociaţiilor şi evocărilor
  • scăderea profunzimii ideilor
  • discurs mental sincopat, digresiuni ce întrerup firul logic
  • apare în hipomanie (se accelerează progresiv, asociaţiile se fac tot mai superficial)
Tahipsihia accentuată
  • preponderenţa asociaţiilor facile prin asonanţă (asociaţii după rimă, după formă, dar nu întotdeauna după conţinut)
  • pierderea firului logic
  • imprecizie, superficialitate
  • erori de sens, nesistematizare
  • apare în episodul maniacal
Fuga de idei
  • aflux excesiv de idei
  • fugacitate pe fond de labilitate a atenţiei
  • apare în manie, stări febrile, intoxicaţii uşoare cu cofeină, alcool; psihodislepsie
Mentismul
  • stare aparte de tahipsihie
  • ideile defilează incoercibil şi angoasant
  • lipseşte claritatea, vigoarea
  • pacientul păstrează o atitudine critică, dar nu poate să controleze sau să stăvilească ideile
  • apare în surmenaj, intoxicaţii cu cofeină, uneori şi în schizofrenie
Încetinirea ritmului ideativ
  • lentoare ideativă sau bradipsihie (lentoare şi a evocărilor, şi a imaginaţiei)
  • scăderea numărului şi a vigorii lor
  • asociaţii lente
  • greutatea evocărilor
  • apare în nedezvoltarea mintală, demenţă, epilepsie şi în depresie

Tulburări ale fluenţei gândirii
Fadingul mintal
  • scăderea progresivă a gândirii
  • are loc „stingerea“ unei fraze începute
  • apare în schizofrenie şi depresie
Vâscozitatea psihică
  • încetinire a proceselor psihice deranjantă pentru interlocutor
  • apare în epilepsie
Barajul ideativ
  • oprirea ritmului ideativ
  • ideea întreruptă poate fi reluată după o pauză
  • poate urma o nouă tăcere şi o nouă idee ruptă din context, după o eclipsă ideativă
  • în pauzele ideative, pacientul are un gol ideativ sau este perturbat de halucinaţii
  • apare in schizofrenie
Perseverarea, ruminaţia
  • aderenţă stăruitoare asupra unei idei, a unei tematici monotone
  • imposibilitatea comutării spre alte teme
  • apare în epilepsie, nevroza obsesivă şi demenţă
b) Tulburări in productivitatea gândirii
Tulburări cantitative
  • sărăcirea gândirii – inhibiţia gândirii
  • neproductivitatea gândirii
  • sărăcirea tematică, neclaritate şi lipsă de vigoare
  • există eforturi în rezolvarea problemelor uzuale
  • apare în surmenaj, depresie şi schizofrenie
  • are ca revers mentismul

Tulburări calitative ale gândirii
Autismul sau gândirea dereistă
  • replierea individului asupra lumii sale interioare
  • ruperea punţilor cu realitatea
  • comunicarea este redusă la minimum necesar, alteori abolită
  • polarizarea gândirii, a acţiunii, a comunicării, a vieţii afective spre sine.
Raţionamentul morbid
  • gândirea este dominată de antiteze
  • raţionamente minuţioase, dar sterile în sfere înalte
  • pacientul nu este capabil să rezolve probleme concrete
  • apare în schizofrenie şi în tulburări schizotipale.
Asociaţiile insolite
  • se abat de la legile logice şi de la gândirea cauzală
  • adoptă legi interioare de înlănţuire (derivaţii, substituţie, contaminare)
  • apar idei bizare, rupte de context
  • apar în schizofrenie
Asociaţiile superficiale
  • se produc prin mecanisme ca: asonanţa, asemănarea, contrastele facile
  • apar în manie, demenţe, oligofrenii
Asociaţiile circumstanţiale
  • se limitează la aspecte formale
  • apar în epilepsie, demenţe, schizofrenie
Disociaţia
  • tulburare greu detectabilă, reprezintă o ruptură a vieţii psihice
  • produce o relaxare a proceselor asociative
  • tangenţialitatea gândirii (idei vagi, neconturate)
  • alterarea logicii, sintezei; apar baraje, condensări, exprimări eliptice
  • semn precoce în schizofrenie
Incoerenţa
  • procesul de dezintegrare maximă a proceselor mentale
  • discursul mental îşi pierde coeziunea, legăturile logice, inteligibilitatea
  • cuvintele se leagă aleator
  • apare pe fondul disoluţiei conştiinţei
  • apare în starea postcritică, stări onirice, schizofrenie
Anideaţia
  • dispariţia fluxului ideativ
  • are substrat organic
  • apare în stări comatoase
  • demenţe avansate, epilepsie în stadiu grav deteriorativ, idioţenie.

2. Tulburări de fond ale gândirii
a) Tulburări în conţinutul gândirii
  • ideile se detaşează de realitate în grade variabile
Ideile dominante:
  • polarizează în mod tranzitoriu tematica
  • sunt benefice în creaţiile artistice, cercetări
  • estompează pentru o anumită perioadă preocupările părăsite, crescând forţa de concentrare şi vigoarea logică
  • în context patologic sunt dezagreabile, obositoare prin recurenţa lor
  • apar în psihotraume şi stări pasionale (ură, dragoste, gelozie)
Idei obsesive:
  • idei ce acoperă şi constrâng întreaga gândire
  • vin de la periferia psihismului şi asediază psihismul
  • sunt recunoscute de pacient ca neconforme cu gândirea proprie
  • pacientul face eforturi de a scăpa de ele, fără a reuşi
  • le simte ca deosebit de anxiogene şi penibile
  • caracteristicile obsesiilor:
-          constrângere prin asedierea psihismului
-          bipolaritatea tendinţelor, între repulsie şi atracţie
-          recunoaşterea caracterului morbid
-          angoasa – fundalul patologic
-          obsesiile apar în: oboseală, după o psihotraumă, în tulburarea obsesiv-compusivă, schizofrenie
  • Tipuri de obsesii
-          amintiri obsesive – rememorări repetitive, deranjante
-          reprezentări obsesive – imagini recurente
-          îndoieli obsesive – nesiguranţa determină verificări („boala îndoielilor“)
-          scrupule obsesive – gândirea este persecutată de erori potenţiale, greşeli de ordin moral
-          idei obsesive de contrast – obsesii contrare sistemului etico-moral al persoanei (de exemplu, o persoană evlavioasă are gânduri obsesive blasfemiatoare)
-          obsesii senzoriale – mai degrabă auditive, ca frânturi de melodii, cuvinte obscene
-          manii mentale – aritmomania: nevoia de a număra şi aranja lucruri
  • Opţiuni de acţiune:
-          inhibiţia; este cea mai frecventă
-          compulsia – are mai multe stadii:
      • o pornire irezistibilă spre executarea unor acte reprobabile
      • trăirea unei tensiuni insuportabile prin anticiparea consecinţelor trecerii la act (mama cu obsesia sugrumării propriului copil anticipează îngrozită potenţiala dramă)
      • acţiunea este substituită prin acte-surogat, numite şi acte rituale; sunt acte stereotipe, inutile, dar cu efect anxiolitic
-          apar în tulburarea obsesiv-compulsivă, schizofrenie, la persoanele anancaste.
Fobiile:
  • frica obsedantă faţă de o anumită situaţie sau obiect care, în mod normal, nu sunt sursă de frică
  • pacientul este conştient de caracterul iraţional al fricii sale
  • reacţionează fie prin evitarea situaţiei, fie prin îndurarea acesteia cu o stare de tensiune maximă
  • Tipuri de fobii:
-          Fobii de situaţii:
-          claustrofobia – teama de spaţii închise
-          agorafobia – teama de spatii largi
-          Fobii de contact: teama de obiecte care produc dezgust
-          mizofobia – teama de microbi
-          hemofobia – teama de sânge
-          zoofobia – teama de animale
-          arahnofobia – teama de păianjeni
-          aichnefobia – teama de obiecte ascuţite
-          sideromorfobia – teama de tren
-          talazofobia – teama de valuri
-          tanatofobia – teama de moarte
-          fobofobia – teama de fobii
-          knozofobia – teama de boala
-          Fobii-impulsuri – teama de a nu da curs unor impulsuri criminale sau suicidare care, de cele mai multe ori, nu sunt înfăptuite
-          Fobii de situaţii sociale: fobiile sociale, tracul
-          erentofobia – teama de a nu roşi în public – apare în special la adolescenţi


PSIHOPATOLOGIE ŞI PSIHIATRIE
Curs 05-I

 



Tulburări în conţinutul gândirii (continuare)
Ideile prevalente (precursoare ale ideilor delirante)
  • ansamblu tematic ideativ
  • organizează întreg comportamentul
  • subordonează alte idei, interese
  • sunt în concordanţă cu personalitatea
  • se impun gândirii ca nucleu al sistemului delirant
  • subiectul nu recunoaşte caracterul lor patologic
  • tind spre o dezvoltare progresivă şi o dominare a câmpului conştiinţei
  • sunt căutate argumente în favoarea susţinerii temei prevalente
  • sunt opace la orice contraargument
  • afectivitatea şi comportamentul sunt subordonate ideilor prevalente
  • apar în alcoolism, paranoia, tulburări de tip schizoid
  • intensitatea prevalentă şi cea delirantă sunt foarte greu de diferenţiat

Ideile delirante

  • idei cu conţinut fals (premise false), neconform cu realitatea
  • antrenează convingerea fermă a pacientului în veridicitatea lor
  • sunt impenetrabile la contraargumente logice şi dovezi
  • delirul este cea mai elocventă expresie a activităţii mintale morbide
  • modifică comportamentul pacientului

Caracteristicile delirului

  • 1. anastrofa: debut brusc, ca o revelaţie sau pregătirea apariţiei printr-o fază predelirantă
  • această perioadă este marcată de căutări, neîncredere, retragerea persoanei
  • 2. conţinut: la limita posibilului, ca în delirul expansiv din episodul maniacal
  • tematica: monotematică vs. politematică
  • unitate sau articulare în sisteme delirante
  • sistematizare:
-          delir sistematizat, monotematic, argumentat aparent logic şi credibil, chiar dacă conţinutul este neverosimil
-          delir nesistematizat, în care temele delirante sunt disparate, greu de urmărit şi de înţeles prin natura discursului dezlânat (se pot întâlni ambele forme în schizofrenie, în funcţie de tipul şi de debutul acesteia)
  • răsunetul afectiv:
-          delir congruent, în conformitate cu starea afectivă (mai ales în tulburarea afectivă majoră)
-          delir incongruent: starea afectivă este contrară conţinutului delirant (mai ales în schizofrenie)
  • delirul indus (folie à deux): inductorul are o putere persuasivă asupra unei persoane puternic implicate afectiv – indusul, care preia delirul

Temele delirante

Deliruri paranoide

  • persoana în cauză are convingerea că face obiectul unui prejudiciu – material, moral etc.
  • se simte persecutată şi nedreptăţită
  • interpretează orice gest sau comentariu ca reprezentând aluzii personale răutăcioase
  • delirul de interpretare: toate evenimentele şi replicile sunt interpretate ca personale
  • delirul de relaţie: se dezvoltă concentric, pe fundalul unei personalităţi vulnerabile, cu eventuale infirmităţi
  • persoana este marcată de suspiciune, neîncredere, fiind convinsă că toată lumea îi cunoaşte slăbiciunile, eşecurile şi îşi bate joc de ea
  • delirul de urmărire: convingerea că este urmărit şi hărţuit prin metode sofisticate
  • delirul de persecuţie: individul este subiectul unor comploturi; îşi dezvoltă un sistem de apărare, de anihilare, apoi preia ofensiva şi recurge la reclamaţii
  • se transformă din „persecutat“ în „persecutor“ (de aceea, constituie o urgenţă psihiatrică)
  • delirul de influenţă: pacientul este persecutat de la distanţă, prin mijloace tehnice sofisticate: unde electromagnetice, raze X, telepatie etc.
  • acest delir asociază pseudohalucinaţii şi face parte din sindromul de automatism mental
  • individul are impresia că i se pătrunde în intimitatea gândurilor, că i se citesc gândurile şi i se difuzează în afară
  • delirul de otrăvire: convingerea pacientului că va fi suprimat prin substanţe nocive, puse intenţionat în mâncare, băutură, haine
  • porneşte de cele mai multe ori de la un gust ciudat, interpretat ulterior pe model delirant (apare în schizofrenie, dar şi în patologia vârstnicului)

Deliruri expansive (apar în special în tulburările afective severe, în tulburarea schizofrenică afectivă, în demenţă, în sindromul moriatic)
  • apar pe un fundal de mulţumire, satisfacţie (sunt în principal congruente)
  • se referă la origine, situaţie socială, capacităţi intelectuale, statut etc.
  • delirul de grandoare: delir de bogăţie; principala temă delirantă sunt averile fabuloase de care dispune
  • delirul megalomanic: calităţi personale, fizice şi intelectuale, excepţionale
  • delirul de invenţie: individul se crede antrenat în acţiuni de descoperire a unor sisteme revoluţionare, inedite
  • delirul de filiaţie: individul se crede descendent al unei familii nobile, caută dovezi în vederea legitimării
Deliruri micromanice (depresive)
  • evoluează pe fundalul afectiv depresiv şi prezintă un mare risc de suicid
  • subaprecierea propriei persoane
  • delirul de autoacuzare: analizează foarte atent acţiunile din trecut, îşi atribuie vinovăţii inexistente, solicită pedeapsă, se poate autodenunţa; prezintă un risc foarte mare de „omor altruist“, urmat de suicid
  • delirul de ruină: are convingerea că este condamnat la un trai nedemn, sărăcăcios, de mizerie
  • delirul de negaţie: propria persoană şi lumea exterioară sunt ca şi inexistente; apare mai ales în patologia vârstnicului
  • delirul hipocondriac: organele interne sunt măcinate de boli, putrezesc; apare, de asemenea, mai ales în patologia vârstnicului
  • sindromul Cotard: cuprinde delir de enormitate (se referă la ansamblul simptomatologiei pe care o descrie bolnavul), delir de negaţie (înăuntrul lui nu se află nimic, „nu mănâncă“, „nu respiră“), delir de imortalitate.

Alte teme delirante

  • delirul de posedare: corpul îi este locuit de diferite fiinţe
  • delirul zooantropic: posesiunea se referă la întregul organism: bolnavul crede că s-a transformat în animal
  • delirul de gelozie: convingerea de infidelitatea partenerului; sunt căutate probe ale adulterului
  • erotomania: impresia că este iubit de persoane deosebite (staruri, persoane publice etc)
  • anumite coincidenţe sunt interpretate ca probe evidente de dragoste
  • delirantul investeşte afectiv în idealul său, îi caută compania, devine insistent
  • în cazul refuzului explicit, apare ura
  • în principiu, face parte din sindromul de automatism mental


Comunicarea şi tulburările ei

  • schimb de informaţii între două elemente
  • modalităţi de comunicare: gestuală, mimico-pantomimică (afectiv-expresivă), atitudinală, verbală, prin scris

Comunicarea verbală

  • elementele constitutive ale comunicării:
  • cuvintele – sunete (foneme) cu sens, semnificaţie într-o limbă
  • lexicul – totalitatea cuvintelor dintr-o limbă
  • semantica – stabileşte relaţia între semnificat (obiectul real) şi semnificant (cuvânt)
  • sintaxa: ansamblul regulilor care guvernează folosirea elementelor comunicării
  • limba: instrument evoluat de transmitere a informaţiilor; cuprinde totalitatea semnelor acustice şi grafice utilizate în comunicare de către membrii unei comunităţi
  • limbajul: o manifestare individuală a limbii; fiecare individ are o interpretare, o apreciere personală a limbii; exprimarea limbajului se face prin vorbire
  • vocabularul: totalitatea termenilor verbali

 

Funcţiile limbajului

  • de comunicare – se schimbă informaţii
  • cognitivă: descoperă, achiziţionează cunoştinţe, prin cuvinte purtătoare de semnificaţii
  • de modelare socială a conduitelor umane
  • afectivă: exprimă sintetic trăiri, emoţii; accentele se pun prin intonaţii, pauze
  • de comandă: cuvintele spuse cu convingere şi tact au o forţă persuasivă şi mobilizatoare
  • estetizantă: prin căutarea exprimării poetice, simbolice
  • limbajul este un sistem perfectibil
  • se formează în strânsă conexiune cu funcţiile cognitive, dar şi de rezonanţă afectivă

 

Desfăşurarea vorbirii

  • dialog: proces simplu, susţinut maleabil de către interlocutor
  • monolog: implică o pregătire prealabilă discursivă, capacitate de autonomie
  • nu arareori, ceea ce porneşte ca dialog se transformă în monolog

 

Trăsături caracteriale rezultate din analiza limbajului

  • persoanele iritate tind să utilizeze în exces verbe la timpul prezent
  • personalităţile paranoice fac abuz de pronume personal
  • timizii evită pronumele personal la persoana întâi singular şi utilizează persoana întâi plural
  • obsesionalii, persoanele dependente preferă articolul nehotărât
  • fanaticii recurg la articolul hotărât
  • există limbaj extern, menit să comunice nuanţat ceea ce gândeşte emiţătorul, şi limbaj intern, proprietatea exclusivă a persoanei

Tulburări de comunicare

Tulburările expresiei verbale


  • tulburări formale ale vorbirii
  • debitul
  • creşterea debitului – bavardajul: creşterea fluxului cuvintelor
  • caracteristică persoanelor sănătoase, vorbăreţe
  • paranoia
  • logoree – ritm şi debit verbal crescut
  • apare în episoadele maniacale, în agitaţia psihomotorie
  • hipoactivitatea:
  • mutism: absenţa vorbirii printr-o inhibiţie de natură afectivă
-      mutism absolut: persoana refuză orice tip de comunicare
-      mutism relativ: abolirea vorbirii este compensată prin mimică, gestică, scris
-      mutism electiv: restrângerea comunicării doar la persoane considerate prietene (în schizofrenie, tulburările delirante)
-      mutism discontinuu, cu instalare şi rezoluţie capricioasă – apare în stările confuzionale
  • mutismul apare în stările de stupoare, catatonie, isterie, depresie, tulburările cronice delirante
  • mutacismul: seamănă cu mutismul
  • un mutism deliberat
  • apare în simulare şi la histrionici

Ritmul

  • accelerarea ritmului (tahifemie)
  • apare în oboseală, surescitare, insomnie, intoxicaţie acută
  • încetinirea ritmului (bradifemie)
  • apare în depresie, demenţă, retard mintal, epilepsie
  • afemia: imposibilitatea vorbirii, în ciuda eforturilor mimice şi gestuale; este rară

Intonaţia

  • se referă la intensitatea vorbirii
  • voce de intensitate crescută, tonalitate înaltă, strigăte, interjecţii, injurii
  • apare în excitaţia maniacală, hipomaniacală, intoxicaţii acute, sindroame paranoide (în special în tulburările de personalitate de tip paranoid)
  • voce de intensitate scăzută, şoptită – caracterizează cu precădere depresia, histrionismul
  • tulburări ale foneticii – de articulaţie şi de pronunţie
  • apar în balbismul tonic, clonic sau tonico-clonic, în boala ticurilor
  • tulburări ale semanticii, sintacticii – afectează înţelesul cuvintelor:
  • paralogism – cuvânt uzual folosit în alt sens (apare în schizofrenie)
  • neologism – creează cuvinte noi (de asemenea în schizofrenie)
  • afectează înţelesul frazei
  • embololalia: inserţia în fraze a unor cuvinte desprinse din context, care revin cu insistenţă
  • agramatismul: utilizarea unui limbaj telegrafic, redus la esenţă
  • elipsa sintactică: eliminarea unor fragmente din frază
  • onomatomania: repetarea unor cuvinte rupte din context, cu precădere cu conţinut grosier
  • afectează înţelesul limbajului
  • stereotipiile: repetarea monotonă de cuvinte izolate cu caracter rimat
  • ecolalia: repetarea cuvintelor şi intonaţiei interlocutorului (în demenţă)
  • psitacismul (vorbirea de papagal): vorbire lipsită de sens
  • verbigeraţia: debitarea unor cuvinte fără sens; forma extremă este cunoscută sub denumirea de „salată de cuvinte“
  • schizofazia: debutează cu un discurs destul de comprehensibil, apoi se transformă într-un limbaj ermetic
  • jargonofazia: crearea unui limbaj nou
  • incoerenţa: alterarea maximă a vorbirii


PSIHOPATOLOGIE ŞI PSIHIARIE
Cursul 06-I

 


Tulburări ale expresiei grafice a comunicării

Limbajul scris se achiziţionează în urma limbajului oral.
Tulburări ale ritmului scrisului:
  • Ritm crescut – graforeea – nevoia irezistibilă de a scrie
  • Ritm scăzut sau refuzul scrisului se manifestă mai rar
Tulburări caligrafice:
  • Micrografia – scrisul mic, meschin, se întâlneşte în depresii
  • Macrografia – scrisul generos apare în episodul maniacal
  • Scrisul manierist, afectat, cu stereotipuri şi simbolistică aparte, apare în paranoia
  • Scrisul inegal, neglijent apare în procesele deteriorative
  • Dispunerea în pagină:
  • Tulburări ale scrierii cuvintelor (paragramafisme) – erori, transpoziţii sau substituţii de litere, de cuvinte
  • Tulburări ale sintaxei – schizografia – transpunerea în scris a schizofreniei
  • Ermetismul – amestec incomprehensive de semne
  • Grifonajul – deteriorarea totală a scrisului într-o mâzgălitură.

Tulburări ale comunicării nonverbale


Comunicarea nonverbală reprezintă totalitatea mijloacelor expresive umane care nu utilizează limbajul.
Sunt elemente care frapează de la prima întâlnire.
Ţinuta:
  • Reflectă gradul de aderenţă a persoanei la normele sociale, nivelul său socio-economic
  • Se adecvează cu vârsta, sexul şi situaţia
  • Ţinuta dezordonată – pierderea interesului pentru aspectul exterior, a aptitudinilor de autoîngrijire
  • Rafinamentul vestimentar – grija deosebită pentru aspectul exterior depăşeşte normele sociale
  • Ţinuta excentrică – bizarerii vestimentare, accesorii stridente, fard inadecvat.
  • Ţinuta pervertită:
    • Civestitismul – abordarea unei vestimentaţii nepotrivite vârstei şi situaţiei persoanei
    • Transvestititsmul – purtarea pasageră sau permanentă a vestimentaţiei sexului opus
    • Acceptat ocazional în spectacole
    • Este asociat mai ales cu homosexualitatea, îndeosebi cu cea masculină
Mimica:
Are ca suport expresia facială şi modificările acesteia în relaţie cu starea afectivă şi cu normele sociale.
Tulburări cantitative ale mimicii:
  • Hipermimii sau exagerarea mimicii
    • Facies foarte mobil, versatil, privire vioaie
    • Facies încruntat, ridat, lipsit de mobilitate, privire stinsă, exprimă durerea
    • Mimică studiată, exagerată în toate registrele, cu figură dispreţuitoare
    • Facies tensionat, privire scrutătoare şi neîncrezătoare
    • Mimică compensatorie cu expresivitate exagerată, ce trădează artificialitate
  • Hipomimii:
    • Sărăcirea expresiei mimice
    • Privirea vidă, facies inexpresiv, ce reflecta autismul
    • Stupoarea melancolică – facies fix, împietrit în imobilism
    • Impregnarea neuroleptică – facies imobil, reacţionează tardiv şi redus la stimuli
    • Confuzii mintale – faciesul se descompune, privirea rătăcită
·         Paramimiiletulburări calitative ale mimicii
o   Mimici bizare, paradoxale, în disonanţă flagrantă cu conţinutul explicat verbal
o   Surâsul schizofren
o   Mimica disociată
o   Manierisul – stereotipii mimice
o   Furtunile mimice
Gestica:
  • Ansamblu de mişcări voluntare sau involuntare cu valoare expresivă, simbolică, şi care se compun în anumite conduite
  • Ticurile – gesturi scurte repetitive, fără o necesitate reală
    • Iniţial au putut fi obiective, dar s-au perpetuat şi în lipsa unei jene locale (relaxarea nodului unei cravate prea strâmte)
    • Ticurile pot fi: simple – tuse, clipit; complexe – onicofagie, tricotilomanie
    • Sindromul Gilles de la Tourette: ticuri motorii, cascade de ticuri verbale, impulsiunea spre coprolalie
  • Manierismul – gestică exagerată, afectată şi încărcată de preţiozitate
  • Bizareriile – gestualitate încărcată de un simbolism obscur observatorului, dar comprehensibil uneori pentru subiect
  • Negativism gestual – refuzul cu obstinaţie al comunicării
  • Stereotipiile – conduite repetitive, fixe, inutile cu conţinut simbolic, care scapă înţelegerii
  • Perseverările – repetări de gesturi sau atitudini

Tulburările activităţii

Activitatea – funcţie efectorie, constă dintr-o succesiune de acte îndreptate spre un scop. Forme de activitate:
  1. jocul – îmbinarea concretului cu imitativul şi cu imaginarul
  2. munca productivă – urmăreşte obţinerea unei finalităţi cu un randament maxim
  3. învăţarea instituţionalizată – presupune achiziţionarea unor cunoştinţe şi deprinderi necesare unei profesii
  4. creaţia artistică – formă desăvârşită de activitate; finalitatea reprezintă opera

Tulburările conduitei motorii

Dezorganizarea activităţii motorii
Hiperactivitatea:
  1. polipragmazia – exaltare a activităţii, cu predominarea interesului ludic, gestică amplă, multiple acţiuni începute care nu se finalizează
  2. agitaţia psihomotorie – dezorganizarea activităţii desfăşurată aleator, necoordonată, scăpată de sub control voliţional
stadializare:
    • enervare, stare de tensiune, agasare, iritabilitate greu de calmat, în ciuda eforturilor depuse
    • turbulenţă – excitaţie motrică lejeră, deplasare continuă, cverulenţă
    • exaltarea unei agitaţii pasionale – excitaţie verbală, ideatică
    • furorul – agitaţie oarbă, aprinsă, deosebit de distructivă prin manifestările clasice şi violenţa manifestă
Entităţi în care apare agitaţia psihomotorie:
  • demenţe, oligofrenie
  • apare brusc la incitaţii minime, are caracter stereotip
  • tendinţa la agresivitate (verbală în demenţă, fizică în oligofrenie)
  • stări maniacale: prodromal – irascibilitate, agitaţie psihomotorie şi polipragmatism, aspect ludic, furor maniacal
  • stări depresive – de nelinişte şi dezordine motorie de mare violenţă, loviri, omucideri, sinucideri, raptus melancolic
  • epilepsie – intercritic la incitaţii minime; furor epilepticus urmat de amnezie
  • tulburări de personalitate – crize de manie, uneori alura teatrală. Tendinţa de a impresiona, şantaja
  • stări reactive: generate de sentimentul de frustrare şi paroxisme anxioase, dezorganizare discretă, se mişcă încontinuu, îşi frâng mâinile, cer compasiune
  • schizofrenie – apare imprevizibil, incomprehensibilitatea conduitei, vorbirea şi mişcările au caracter simbolic
Hipoactivitatea:
  • lentoare sau bradikinezie – apare în convalescenţă şi depresie
  • inhibiţia psihomotorie – extremă hipoactivitate ce apare în stupor, catatonie
    1. stupor: implică imobilitate aproape completă, mimică inexpresivă sau obtuză, aparentă suspendare a activităţii psihice, reactivitate întârziată, refuzul comunicării
      • stupoare – imobilitate completă, pacienţi inerţi, nu răspund solicitărilor din afară sau răspund foarte greu, mimică împietrită sau inexpresivă
      • stupoare nevrotică – isterie: apare brusc după stări conflictuale, mimică anxioasă
      • stupoare psihotică: depresie, facies melancolic
      • schizofrenie – facies amimic, akinetic, hipertonii localizate şi variabile, participă pasiv la activitatea anturajului
      • stupoarea confuzivă: activitate psihică aproape suspendată; interferează cu stări delirant-oneiroide
    2. catatonia – dezintegrarea conduitei motorii prin lipsa iniţiativei motorii. Elemente catatonice:
·         catalepsia – rezistenţa maselor musculare la mobilizarea pasivă
·         flexibilitatea ceroasă – modelarea segmentelor corpului şi persistenţa în timp a atitudinilor, poziţiilor impuse
·         parakinezii – mişcări parazite, ecopraxie, iteraţie, perseveraţie
·         negativismul de tip:
o   activ – presupune un răspuns motor contrar solicitării
o   pasiv – persoana nu reacţionează deloc
·         sugestibilitate – urmarea ordinelor, imitaţia unor gesturi
Impregnarea neuroleptică:
  • inhibiţie motorie în urma administrării acute sau îndelungate a neurolepticelor
  • stadii:
    • distonia acută sau sindromul hiperton hiperkinetic – apare după administrare acută
    • contractură generalizată, plafonarea privirii, protruzia limbii, torticolis
    • după tratament îndelungat se pierde maturaţia mişcărilor, tremor fin, rigiditate
    • akatisia – tremor, nelinişte şi balans al membrelor
    • diskineziile tardive – după ani de tratament – mişcări involuntare de tip coreic, grimase, sucţiunea dentiţiei
    • sindromul neuroleptic malign – hipertonicitate, hiperpirexie
Pervertirea conduitei:
  • manierismele – atitudini şi activităţi exagerate, caricaturale
  • stereotipiile – mişcări repetitive, lipsite de sens
  • ambitendinţa – prezenţa simultană a unor tendinţe contradictorii
  • comportament teatral demonstrativ cu gestică amplă
  • retragerea, izolarea socială treptată
Tulburări ale conduitei motorii prin control voliţional viciat:
  • impulsiunile – acţiuni declanşate brusc, spontan sau reactive la un stimul minor
  • au caracter iraţional
  • devin necesităţi imperioase, scăpate de sub control voliţional
  • se manifestă brutal, cu grad mare de periculozitate, heteroagresivitate, crize clasice, autovătămări, suicid
  • forme de impulsiuni:
    • dromomania – plecarea nemotivată, intempestivă de acasă, fără un scop precis
    • piromania – incendierea unor obiecte şi asistarea cu plăcere
    • cleptomania – furtul irezistibil de către persoane cu statut bun a obiectelor fără valoare
    • jocul de şansă patologic – atracţie irezistibilă, în ciuda prejudiciilor multiple
    • tricotilomania – smulgerea părului
  • elemente comune ale impulsurilor:
    • tensiunea premergătoare efectuării impulsului
    • starea de detentă şi gratificare la săvârşirea actului
    • eventuală culpabilitate ulterioară
    • apar în tulburările de personalitate, retardul mintal, tulburări organice
  • impulsivitatea – prefigurarea unor tendinţe a unor persoane de a reacţiona la impulsiuni
  • raptusul – manifestare motorie paroxistică, drept urmare a unei tensiuni emoţionale de nesuportat
  • aspect de automatism motor incoercibil autoagresiv sau heteroagresiv
  • este urmat de amnezie lacunară
  • fuga – părăsirea iraţională şi imprevizibilă a domiciliului spre o destinaţie aleatorie
  • este limitată în timp
  • urmată de amnezie lacunară
  • trebuie diferită de deambulările nocturne
  • apare în reacţii acute, schizofrenie, intoxicaţii.


PSIHOPATOLOGIE ŞI PSIHIATRIE
Curs 07-I

 


Imaginaţia


  • Proces psihic de prelucrare, transformare şi sintetizare a reprezentărilor şi ideilor, în scopul făuririi de noi imagini şi idei
  • Forma neintenţională (pasivă) – toate tendinţele, aspiraţiile şi dorinţele, gândurile intime
  • Forma intenţională (activă):
    • Reproductivă: asocierea de elemente verbal-imaginative cu imagini ce vin din experienţa proprie (cum este lectura)
    • Vis de perspectivă: proiectarea mentală a dorinţelor, aspiraţiilor şi planurilor de viaţă
    • Imaginaţie creatoare: se anticipează imaginativ ideea sau planul viitoarei acţiuni
  • Onirismul – visarea – debordare imaginativă haotică şi bizară
  • Reverie – visul diurn sau visarea în stare de veghe – invadarea involuntară a imaginarului în real, prin făurirea unor proiecte, deziderate. Copiii confundă realul cu imaginarul
  • Intoxicaţiile cu alcool, cofeină, amfetamine, manie, tulburări delirante, schizofrenie

Tulburările calitative ale imaginaţiei

Mitomania:

  • Pseudologia fantastică: tendinţa morbidă de a altera adevărul, de a crea povestiri imaginare (fabulaţii)
  • Diferit de mincinos, alterează intenţionat adevărul, este convins de realitatea spuselor sale, este victima propriilor producţii
  • Mitomania este proprie persoanelor emotive, sugestibile.
Caracteristicile relatării mitomane (Predescu):
  • Organizarea romanescă a trăirii: aspectul formal al discursului, care nu este adecvat conţinutului şi este sesizat de interlocutor
  • Alibiul existenţial: indiferent de forma şi conţinutul relatării, ideile merg univoc unidirecţional spre supraestimarea propriei persoane, îşi clădeşte povestirea vieţii pe baza expectanţelor sale şi ale auditoriului.
  • Suprasemnificarea: trecerea de la simpla exagerare la fabulaţia cea mai amplă, pentru a atrage atenţia asupra sa, jocul imaginativ se dezvoltă luxuriant
  • Conduita de teamă: apare în urma posibilei descoperiri a caracterului fabulator al relatării; el trăieşte crispat orice relaţie, care se poate nărui prin descoperirea adevărului.
  • Trei tipuri de mitomanie:
    • Vanitoasă – răspunde unui orgoliu nemăsurat şi nevoii de a afişa o existenţă romanescă. Apare la tulburările de personalitate, histrionici, debilitate mintală
    • Malignă – bârfe, calomnii, anonime, denunţuri
    • Perversă

Simulaţia

  • Falsificarea adevărului în privinţa stării de sănătate
  • Fidelitatea simulării depinde de imaginaţia, inteligenţa şi rezistenţa celui ce simulează

Metasimulaţia

  • După un episod psihotic acut, real, pacientul refăcut perseverează în acuzele sale anterioare

Suprasimulaţia

  • Amplificarea simptomatologiei unei afecţiuni somatice sau psihice preexistente

Disimularea

  • Ascunderea unor simptome psihice sau somatice, ori a unei boli, pentru a se sustrage de la tratamentul obligatoriu; depresia.


Voinţa


  • Funcţia psihică prin care se realizează trecerea conştientă de la o idee sau raţionament la o activitate sau inhibiţia unei activităţi, în vederea realizării unui anumit scop
  • Fazele desfăşurării actului voliţional:
    • Formularea scopului: sub raport afectiv, tendinţa este trăită ca o dorinţă iar în planul conştiinţei devine motiv
    • Lupta motivelor: motivul apărut se luptă cu alte motive potenţiale sau active
    • În cazul scopului unic, lupta se tranşează spontan
    • Adoptarea hotărârii: constă în definirea scopului şi pregătirea acţiunii
    • Execuţia (îndeplinirea) acţiunii: trecerea la acţiune implică efortul voliţional, predomină aspectul cantitativ al procesului voliţional. Răspunde la întrebarea „Cât poţi?“
  • Voinţa activă: stă la baza perseverenţei, tenacităţii şi îndeplinii izbutite a unei activităţi
  • Are rol mobilizator, de susţinere a efortului voliţional = voinţa de suport
  • Voinţa inhibitorie: responsabilă de stăpânirea de sine, determină reţinerea în anumite situaţii, frânează reacţia imediată
  • Se opune unor tendinţe impulsive, stă la baza conduitei amânării

Tulburările de voinţă – disbulii

Hiperbulia

  • Exagerarea forţei voliţionale; apare la persoane voluntare
  • În patologie apare rar, deoarece se dezorganizează suportul motivaţional. Stări obsesivo-fobice
  • La toxicomani – hiperbulie cu caracter unidirecţional şi electiv în scopul procurării drogului, pe fondul general de hipobulie
  • Hiperbulia delirantă – concentrarea extremă a interesului şi eforturilor cu predilecţie spre temele delirante

Hipobulia

  • Scăderea forţei voliţionale ce se traduce prin scăderea capacităţii de a acţiona
  • Are motivaţie slabă şi antrenează implicit acţiuni lipsite de vigoare
  • Pacientul ştie ce trebuie să facă, dar nu poate
  • Apare în tulburări de personalitate, tulburări depresive
  • Hipobulia globală apare în oligofrenie, demenţe, toxicomanii
  • În manie, datorită tulburărilor de atenţie, apare hipobulia
  • Hipobulia electivă vizează tematica fobică şi compromite trecerea la anumite acţiuni

Abulia

·         Lipsa de iniţiativă, incapacitatea de a acţiona
·         Apare în catatonie, depresii profunde

Tulburările calitative ale voinţei:

Disabulia

  • Dificultatea de a trece la o acţiune sau de a sfârşi o acţiune începută, însoţită de perplexitate şi notă afectivă negativă. Apare în schizofrenie

Parabulia

  • insuficienţă voliţională însoţită sau determinată de anumite dorinţe, pulsiuni sau acte paralele. Apare în nevroze motorii (ticurile)

Impulsivitatea

  • insuficienţa voinţei pasive, inhibitorii duce la lipsa de frână şi comportament impulsiv
  • rezultă acte impulsive, intempestive, cu un caracter antisocial, reprobabil şi dramatic
  • apare în tulburările de personalitate

Conştiinţa


  • Procesul de reflectare a propriului eu şi a lumii înconjurătoare
  • Jaspers (1965) „viaţa psihică la un moment dat“
  • Tulburarea conştiinţei – starea de conştienţă (starea de luciditate): atât capacitatea şi claritatea reflectării, cât şi înţelegerea realităţii obiective
Criteriile de clasificare (Jaspers):
  • Detaşarea de realitate:
  • Ridicarea pragurilor senzoriale – perceperea realităţii estompat, mai puţin distinct
  • Hipoprosexie de fixare
  • Hipomnezie sau amnezia evenimentelor: fixarea evenimentelor este fragmentară, superficială
  • Tulburarea memoriei:
  • Amnezie postcritică
  • Dificultăţi în privinţa evocării unor fapte importante din antecedentele insului, chiar dacă sunt foarte bine fixate şi redate în afara stării confuzive
  • Hipomnezia şi amnezia sunt generate de perturbarea profundă a funcţiilor psihice
  • Dezorientarea:
  • Este secundară tulburărilor mnezice şi prosexice
  • Are intensitate diferită
  • Se poate referi la: spaţiul geografic în care se află, spaţiul fizic, la orientarea în timp, în cazuri grave la orientarea autopsihică
  • Incoerenţa ideativă şi a activităţii:
  • Evoluează însoţite de semnele enumerate mai sus
  • Incoerenţa ideativă nu urmează direct proporţional intensitatea tulburării de conştiinţă
  • Poate asocia productivitatea senzorială psihotică.


PSIHOLOGIE ŞI PSIHIATRIE
Cursul 08-I

 


Conştiinţa (continuare)
Conştiinţa, din punct de vedere psihologic, reprezintă acel proces de reflectare a propriului eu şi a lumii înconjurătoare. Din punct de vedere psihopatologic, când se vorbeşte despre conştiinţă, se face referire şi la tulburările, în diferite grade, ale stării de luciditate.

Tulburări cantitative ale conştiinţei
·         Starea de veghe: funcţiile psihice se desfăşoară cu claritate, luciditate şi sub controlul raţiunii.
Forme:
·         Obtuzie: imprecizie, dificultăţi asociative, pierderea mobilităţii ideative;
·         Hebetudine: perplexitate, detaşare, indiferenţă faţă de situaţia în care se află;
·         Torpoare: dezorientare uşoară, hipokinezie, reducerea iniţiativei, indiferenţă, apatie.
·         Obnubilare: orientare incompletă şi dificilă în spaţiul imediat, bradipsihie, bradikinezie, influenţe vagi despre propria persoană
·         Stupoare: activitatea psihomotorie pare suspendată, răspunde numai la stimuli foarte puternici
·         Sopor: reacţiile la stimuli sunt foarte reduse, somnolenţă accentuată
·         Comă: apsihism, pierderea completă a conştiinţei, se realizează prin disoluţia funcţiei de relaţie, conservarea uneori relativă a funcţiilor vegetative.

Tulburări calitative ale conştiinţei

  • Îngustarea câmpului conştiinţei
    • Focalizarea conştiinţei asupra unei idei, amintiri, acţiune de care pacientul nu se poate desprinde
    • Conştiinţa nu poate integra experienţa prezentă
    • Duce la deformarea relaţiei cu realitatea
  • Starea crepusculară
    • Modificare de aspect critic cu debut şi sfârşit brusc
    • Îngustarea câmpului conştiinţei în grade variabile
    • Se menţin automatismele motorii
    • Alterarea profundă a reflectării senzoriale
    • Pot asocia idei delirante, halucinaţii auditive sau vizuale
  • Confuzia mentală
    • Consecinţa unei afecţiuni organice cerebrale acute, care duce la modificări ale conştiinţei cu caracter tranzitoriu
    • Debutul brutal în câteva ore
    • Aspect de ruptură, hiatus faţă de comportamentul avut anterior
  • Denivelarea conştiinţei în diferite grade (torpoare, obnubilare, comă)

Tulburări de conştiinţă de tip delirant

  • Dezorientarea în spaţiu şi timp
  • Tulburări masive de percepţie, terifiante
  • Evoluează pe fondul unei anxietăţi marcate
  • Idei delirante polimorfe şi fragmentare, absurde
  • Febră, deshidratare
  • Onirismul
    • Stare de vis patologic care invadează realitatea
    • Modificarea comportamentului
    • Halucinaţii vizuale, viziuni haotice
    • Halucinaţii auditive cu caracter neplăcut, pacientul încearcă să scape de ele.
  • Starea oneiroidă
    • Infiltrare a construcţiilor visului în gândirea vigilă, la care pacientul asistă, nu participă
    • Amestec între fragmente ale realităţii reflectate şi reprezentări senzoriale plastice
    • Reminiscenţe halucinatorii
    • Idei de vis ce au coerenţă şi sistematizare.
  • Starea amentivă
    • Simptomatologie polimorfă, alterarea profunda a conştiinţei propriului eu
    • Dezorientarea este totală
    • Incoerenţa ideativă este maximă
    • Vorbirea neinteligibilă
    • Agitaţie dezordonată în limitele patului
  • Derealizare şi depersonalizare
    • Poate viza impresia de desanimare: schimbare psihică; schimbare somatică – desomatizare
    • Este redată prin sentimentul anxiogen al modificării propriului Eu
    • Pacienţii au impresia că nu mai sunt ei, caută să se regăsească pe ei înşişi, par a fi pierdut entitatea personalităţii lor
  • Starea de depersonalizare „se trăieşte“ prin impresia de inautenticitate
    • Această modificare atinge forul intim al individului, subiectivitatea sa profundă
    • Este trăită pe fundalul unei profunde îngrijorări
    • Reuneşte anxietate, perplexitate şi stranietate
    • Apare la pacienţii cu schizofrenie, cu epilepsie temporală
  • Derealizarea – impresia, sentimentul de înstrăinare, îndepărtare, nefamiliaritate a realităţii trăite
    • Pacientul are sentimentul iluzoriului, irealităţii, cu un colorit cenuşiu (mediul înconjurător i se pare schimbat, modificat, cu culori mai sumbre)
    • Se exprima prin pierderea autenticităţii şi a receptivităţii psihosenzoriale a ambianţei
    • Falsele recunoaşteri – fenomen déjà vu, déjà connu, déjà vecu sau negaţia lui

Tulburarea instinctului alimentar
  • Scăderea nevoii de hrană
    • Anorexia – scăderea sau lipsa totală a poftei de mâncare
      • Apare în depresii, ia aspectul refuzului alimentar, în reacţii nevrotice şi şocuri
    • Sitifobia: refuzul alimentar, asociat cu tulburări de percepţie, de gândire
      • Apare în schizofrenie
  • Exagerarea nevoii de hrană
    • Bulimia – apare în afecţiuni organice cerebrale, dar există şi bulimia nervoasă
    • Polifagia – persoana are tendinţa de a ingera fără discriminare alimente sau produse necomestibile
      • Apare în demenţă, oligofrenie, schizofrenie, tulburări de personalitate
    • Potomania – ingerarea unor cantităţi exagerate de lichide
      • Exclude diabetul insipid
      • Apare în tulburări de personalitate histrionică şi borderline
    • Dipsomania – nevoia imperioasă de a bea episodic băuturi alcoolice în cantităţi mari, urmată de o perioadă de abstinenţă
    • Opsomania – dorinţa de a mânca dulciuri în exces, din dorinţa de a calma starea de anxietate
      • Pentru scurt timp, starea de tristeţe este înlăturată prin consum de dulciuri (ciocolată)
    • Coprofagia – consumul de excremente
      • Apare în oligofrenii grave şi în demenţe
  • Pervertirea instinctului alimentar
    • Mercisismul – complex de acte care urmează ingestiei alimentare
      • Regurgitarea şi ruminaţia alimentelor regurgitate
      • Apare în oligofrenie, demenţă, tulburări grave de personalitate
    • Pica – nevoia de ingestie a unor alimente condimentate sau substanţe nealimentare
      • Apare pasager în graviditate

Tulburarea instinctului sexual

  • Exagerarea instinctului sexual
    • Nimfomanie la femei
    • Satiriazis la bărbaţi
    • Apare în episoadele maniacale, demenţe, oligofrenie
  • Impotenţa sexuală psihică – scăderea instinctului sexual fără modificări ale libidoului
    • Apare în nevroze


PSIHOPATOLOGIE ŞI PSIHIATRIE
Cursul 09-I

 



Tulburările instinctului sexual
  • Exagerarea instinctului sexual
    • nimfomanie la femei, satiriazis la bărbaţi
    • apare în episoadele maniacale, demenţe, oligofrenie
  • impotenţa sexuală psihică
    • scăderea instinctului sexual fără modificarea libidoului
    • apare în nevroze şi afecţiuni somatice
  • anomalii în alegerea partenerului:
    • zoofilia (sodomia)
    • fetişism: contemplarea obiectelor de utilitate intimă ale sexului opus, ce duce la satisfacerea erotică
    • pygmalionismul: satisfacerea erotică prin raporturi sexuale cu statui
    • necrofilia
  • anomaliile desfăşurării actului sexual
    • sado-masochismul, cu două variante:
      • sadismul – plăcerea sexuală deplină condiţionată de provocarea unor stări de suferinţă fizică sau morală
      • masochismul – plăcerea doar în măsura în care partenerul provoacă suferinţă fizică
    • exhibiţionismul – plăcerea sexuală obţinută prin expunerea organelor sexuale în public.

Tulburările instinctului de apărare
  • exagerat: teama excesivă de boală sau moarte (nevroze, hipocondrii) sau prin agresivitate (toxicomanii)
  • diminuat: nepăsare, indiferenţă faţă de pericole; apare în oligofrenie
  • refuzul alimentar, autodenunţuri, automutilări; apare în schizofrenie şi în stări confuzive
  • abolirea: apare în oligofrenie şi demenţe.

Tulburările instinctului matern
  • exagerat: la mamele anxioase, obsesionale în scop de supraprotecţie
  • diminuarea: apare la mame cu alcoolism, în tulburarea de narcisică personalitate şi în schizofrenie.
  • pervertirea instinctului matern
    • Abandonul sau neglijarea copilului. Apare în schizofrenie, alcoolism, oligofrenie
    • Pruncucidere – forma extremă de pervertire. Apare în psihoze puerperale, sarcini nedorite, stări de şoc.
    • Infanticidul – uciderea de către mamă a propriului copil.
      • Apare în tulburări delirante, schizofrenie, epilepsie.

Tulburările de somn
  • Tulburări de adormire şi în menţinerea somnului:
    • Insomnia
      • Totală
      • Parţială – la adormire sau la trezire
    • Somnolenţa excesivă: narcolepsia, apneea în somn
    • Sindromul Kleine Levin: somnolenţă periodică, hiperfagie, hipersexualitate, ostilitate
  • Tulburări asociate stadiului de somn:
    • Somnambulism: automatism ambulator în timpul somnului
    • Pavor nocturn: agitaţie în timpul somnului
    • Enuresis (encomprezis): pierderea de materii fecale în timpul somnului
    • Bruxismul: scrâşnirea dinţilor în timpul stadiului I şi II
    • Crize epileptice morfeice

Depersonalizarea
  • Situată la „frontiera psihopatologiei conştiinţei şi a persoanei“ (S. Folin)
  • Depersonalizarea este o stare (nu este un simptom/sindrom)
  • P. Janet consideră că „nu este o stare, ci un moment de evoluţie“
  • Elementul esenţial: impresia de schimbare


Afectivitatea

  • Ansamblu de manifestări psihice care reflectă realitatea prin trăiri pozitive şi negative
  • Este un proces dinamic, continuu, în care rezonează două realităţi: a ambianţei şi a subiectului

Elementele vieţii afective
  • Semnul – trăiri cu polaritate pozitivă (bucurie) sau negativă (tristeţe)
  • Intensitatea – amplitudinea răspunsului
  • Stabilitatea – persistenţa în timp a trăirii
  • Mobilitatea – trecerea de la o stare la alta
  • Expresivitatea – capacitatea de exteriorizare a trăirilor prin mimică, tonalitatea vocii

Nivelele vieţii afective
  • Afectivitatea bazală (halotimică): cuprinde emoţiile bazale (emoţia şi afectul) şi dispoziţia
  • Declanşarea lor este rapida, impetuoasă, fără participarea conştiinţei
  • Afectivitatea elaborată (catatimică) se referă la sentimente, pasiuni. Are geneză corticală. Se formează prin mecanisme de învăţare.

Răspunsul emoţional
  • Imediat, cu declanşare rapidă şi reacţie vegetativă intensă, tip frică sau mânie, tip surpriză
  • Secundar, de tip relaxare după o emoţie agreabilă
  • Efecte persistente ale emoţiilor; emoţiile pozitive sunt conservate iar cele negative sunt eliminate

Starea de afect
  • Încărcătură emoţională puternică
  • Debut brusc, durată scurtă
  • Desfăşurare furtunoasă, efecte dezorganizante asupra comportamentului
  • Modificări de mimică, pantomimică şi neurovegetative
  • Capacitate scăzută de coordonare a răspunsurilor, descărcări intempestive

Emoţia
  • Sistem motivaţional complex
  • Răspunsul afectiv al raportului subiect-obiect, fiinţe, fenomene
  • Are manifestare spontană
  • Tensiune afectivă de mică amplitudine
  • Emoţii pozitive: plăcerea, bucuria, satisfacţia
  • Emoţii negative: neplăcerea, tristeţea, frica
  • Emoţii stenice: înaltă capacitate de efort
  • Emoţii astenice: scăzută rezistenţă la efort

Dispoziţia (timia)
  • Stare psihica generală nedefinită a tonusului afectiv, de fond
  • Este o caracteristică permanentă, de durată, de intensitate medie
  • Este rezultanta tuturor impulsurilor extero-, intero- şi proprioceptive
  • Este determinată de gradul de adaptare la ambianţă

Sentimente
  • Trăiri emoţionale complexe, stabile şi generalizate
  • Se dezvoltă treptat, sunt trainice, cu influenţe din experienţele anterioare
  • Unele sentimente sunt centrate asupra propriei persoane: pudoare, orgolii
  • Alte sentimente rezultă din interacţiunea cu alte fiinţe: simpatie, milă, respect, ură
  • Influenţează conduita, sunt interiorizate

Pasiunea
  • Stare afectivă de intensitate mare, durabilă, angajare mai puternică
  • Subjugă viaţa afectivă şi polarizează existenţa la un moment dat
  • Puternic instrumentate voliţional
  • Pasiunile pot fi creatoare, mobilizatoare, distructive

Tulburări cantitative
  • Exagerarea afectivităţii se traduce prin dezechilibrul vieţii psiho-afective

Hipertimia pozitivă

  • Euforia: trăiri plăcute, vesele, bucurie, râs, optimism
  • Este încrezător, comunicativ
  • Apare în episoadele maniacale şi în intoxicaţii uşoare
  • Stare de plenitudine, bine general
  • Sănătate, putere
  • Fugă de idei, logoree
  • Glume contagioase
  • Mimică expansivă, bogată, gesturi largi
  • Tendinţă de supraapreciere
  • Exacerbarea tendinţelor şi trebuinţelor (în special sexuale)
  • Polipragmazie (începe multe lucruri şi nu termină nici unul)
  • Scade necesarul de somn (nu insomnii)
  • Apare după succese de mică amplitudine
  • Episoade expansive
  • Diferit de moria
Moria
  • Veselie nejustificată asociată cu o stare psihică precară, simţul critic este abolit
  • Glume grosiere, avansuri sexuale
  • Tumorile de lob frontal
Extazul
  • Stare de beatitudine, contemplare pasivă a viziunilor onirice, mistice
  • Apare în epilepsie şi în schizofrenie
Hipertimia negativa
  • Depresie – prăbuşire a dispoziţiei bazale spre polul negativ
  • Tristeţe profundă, pesimism exagerat
  • Participare afectivă intensă
  • Sentimentul durerii morale
  • Inutilitate, devalorizare
  • Ideaţie lentă, conţinut trist (bradipsihie)
  • Pot apărea tulburări senzoriale: halucinaţii negative
  • Atenţie scăzută, memoria prăbuşită, verbalizare lentă
  • Inhibiţie motorie marcată sau nelinişte anxioasă
  • În tot ce simte, întrezăreşte nenorocirea, prevestirea de rău
  • Mimică hipomobilă, comisuri bucale coborâte
  • Corpul încovoiat, braţele pe lângă corp
  • Forma culminantă poate antrena raptus suicidar (riscul mare de suicid este în perioada de iniţiere sau terminală)
Anestezie psihică dureroasă
  • Nu se poate bucura, întrista, înduioşa
  • Nu mai poate simţi intens afecţiunea pentru persoanele apropiate
  • Pierde capacitatea de rezonanţă afectivă
  • Depresia şi anestezia psihică dureroasă culminează prin exacerbări critice – raptus melancolic (afecţiune rapidă, bruscă, cu durată scurtă şi foarte intensă, cu risc suicidar foarte mare)


PSIHOPATOLOGIE ŞI PSIHIATRIE
Curs 10-I

 



  • Disforie – stare mixtă, tulburare afectivă
  • dispoziţie depresivă (mai mult anxioasă)
  • apare şi la alcoolicii cronici
  • Hipotimie – scade elanul vital, tensiunea afectivă, rezultând atimie

Tulburări calitative – paratimii

  • reacţii aberante, inadecvate contextului şi întregii motivaţii care le declanşează
  • schizofrenia – patologia de elecţie în care se întâlnesc
  • afectivitatea paradoxală – răspuns foarte mare la un stimul foarte mic
  • ambivalenţa afectivă – trăiri afective opuse faţă de aceeaşi persoană (dragoste-ură, plăcere-neplăcere, atracţie-respingere); apare în schizofrenie
  • inversiunea afectivă; crize nemotivate, apar tendinţe histrionice, se declanşează şi se întrerup brusc.
  • Tulburări ale dinamicii relaţiilor afective
  • labilitate – frecvent întâlnită la pacienţii în vârstă, la cei cu arterioscleroză, la alcoolici după faza de euforie
  • rigiditate afectivă cu trăiri de împietrire, imposibil să i se citească pe chip ceva
  • Anxietatea – hipertimie negativă
  • teamă difuză fără obiect
  • mai mult potenţială decât prezentă
  • asociază o stare de nelinişte psihomotorie, senzaţie de disconfort interior, sentimentul că nu poate să se odihnească, să stea locului, să ducă la bun sfârşit un lucru
  • se observă starea de „nestare“ a pacientului, care produce inconştient, involuntar, o oarecare descărcare
  • la bărbaţi apar manifestări cardio-vasculare, dureri, palpitaţii (mimează tulburările de ritm cardiac), parestezii ale membrelor superioare; durerea este de obicei migratorie
  • la femei, apare senzaţia de nod în gât; nu se pot alimenta, nu se pot hidrata
  • manifestări gastro-intestinale: greaţă, senzaţie de vomă, tranzit intestinal accentuat (diaree)
  • parestezii; cefalee migratorie cu diverse caracteristici; transpiraţie, fatigabilitate (apare în timpul zilei, după două-trei ore de activitate); micţiuni frecvente (în anxietatea paroxistică).



Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu