-

CABINET PRIVAT Dr. Isac Eduard: Consultatia gratuita la prezentarea cu bilet de trimitere !
Buzau, Blvd. Unirii, Bl. B2.
TELEFON

luni, 26 iulie 2010

Criteriile de diagnostic pentru Episodul Depresiv Major

Criteriile de diagnostic pentru Episodul Depresiv Major
A. Cinci (sau mai multe) dintre următoarele simptome au fost prezente .în
cursul aceleiaşi perioade de 2 săptămâni, şi reprezintă o modificare de la
nivelul anterior de funcţionare; cel puţin unul dintre simptome este, fie (1)
dispoziţie depresivă, fie (2) pierderea interesului sau plăcerii:
Notă: Nu se includ simptome care este clar că se datorează unei condiţii medicale
generale ori idei delirante sau halucinaţii incongruente cu dispoziţia.
(1) dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi,
indicată fie prin relatare personală (de ex., se simte trist sau inutil), ori
observaţie făcută de alţii (de ex., pare înlăcrimat). Notă: La copii şi
adolescenţi, dispoziţia poate fi iritabilă;
(2) diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape
toate activităţile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (după
cum este indicat, fie prin relatare personală, fie prin observaţii făcute de
alţii;
(3) pierdere semnificativă în greutate, deşi nu ţine dietă, ori luare în
greutate (de ex., o modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului
într-o lună) ori scădere sau ereştere a apetitului aproape în fiecare zi.
Notă: La copii, se ia în consideraţie incapacitatea de a atinge plusurile
ponderale expectate;
(3) insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;
(4) agitaţie sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observabilă de
către alţii, nu numai senzaţiile subiective de nelinişte sau de lentoare);
(5) fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;
(6) sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă ori inadecvată (care poate
fi delirantă) aproape în fiecare zi (nu numai autoreproş sau culpabilizare
în legătură cu faptul de a fi suferind);
(8) diminuarea capacităţii de a gândi sau de a se concentra ori indecizie
aproape în fiecare zi (fie prin relatare personală, fie observată de alţii);
(9) gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideaţie
suicidară recurentă fără un plan anume, ori o tentativă de suicid sau un
plan anume pentru comiterea suicidului.
B. Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt (vezi pag. 365).
C. Simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativă clinic în
domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcţionare.
D. Simptomeie nu se datorează efectelor fizioiogice directe ale unei substanţe
(de ex., un drog de abuz, un medicament) ori ale unei condiţii generale
medicale (de ex., hipotiroidism).
E. Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu, adică, după pierderea unei
fiinţe iubite, simptomele persistă mai mult de 2 luni ori sunt caracterizate
printr-o deteriorare funcţională semnificativă, preocupare morbidă de
inutilitate, ideaţie suicidară, simptome psihotice sau lentoare psihomotorie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu